Am fost crescută într-o familie de condiţie medie, în perioada comunistă, la bloc, în Drumul Taberei, cu mamă, tată, bunici şi frate. Nici una dintre cele două femei care m-au educat, mama, personal civil în cadrul armatei, şi bunica, asistent medical la Virusologie la Fundeni, nu au fost crescute la pension şi nici studii universitare nu au avut. Aveau însă frică de Dumnezeu, o bibliotecă în fiecare cameră şi înţelepciunea să ceară permanent de la mine şi de la fratele meu să fim sinceri, drepţi, buni, curaţi şi frumosi pe dinăuntru şi pe dinafară. „Eticheta”, însemna în anii ‘70-‘80, bună cuviinţă, respect, atenţie, grijă şi curaj.

Despre „eticheta regală” am auzit prima dată vorbindu-se în casă la bunicul matern, fost croitor în atelierele care asigurau ţinuta membrilor şi apropiaţilor Casei Regale a României. El mi-a povestit, prin ’77-78, în timp ce îmi croia ceea ce trebuia să devină prima mea rochiţă de catifea roşie pe care urma să o primesc abia de Paşte, despre cum se salută „oamenii ţării”, despre hainele potrivite cu locul, ocazia şi vremea, despre cadourile de sărbători oferite angajaţilor marilor familii de industriaşi sau nevoiaşilor, despre donaţiile pentru răniţii şi orfanii de război, daniile pentru şcoli şi biserici şi despre „cartea de bune maniere”.

„Astea sunt regulile pentru a-ţi face viaţa frumoasă, mulţi prieteni şi un nume mare. Te ajută sa devii bună şi puternică”, îmi puncta mereu bunicul. „Frumos, prieteni, nume, bună şi puternică”, „frumos, prieteni, nume, bună şi puternică”, „frumos, prieteni, nume, bună şi puternică”, „frumos…”.

Asta am învăţat de la bunicul….

Bunica era practică, entuziastă şi curajoasă. Era „generalul casei”. În mai multe rânduri, în anii următori, am căutat cărţi despre bunele maniere. Fără nici un succes. Văzându-mi preocuparea pentru subiect, bunica m-a apostrofat: „dar de ce-ţi trebuie, dragă, cărţi, poartă-te cu ceilalţi asa cum ai vrea să se poarte ei cu tine, simplu ca bună ziua! Şi nici nu cred că se mai găseşte azi vreo carte despre eticheta veche, comuniştii ăştia au trecut peste toate regulile de bună cuviinţă ale ţării ăsteia!”.
Au trecut anii şi preocuparea mea pentru etichetă şi protocol a sporit, rămânând fascinată de curtoazie şi ceremonialuri, de introduceri elaborate şi de coduri vestimentare. Din impuls de adolescent autodidact, imediat după Revoluţie am căutat din nou cărţi despre, etichetă. „Nimic pe această temă, regret…”, primeam raspuns invariabil. Până în 1996.

Providenţa a facut ca în anul lansării primei cărţi de bune maniere tipărită după ’89 în România – celebrul succes „Codul bunelor maniere astăzi” al profesoarei de Limba Română, pensionară la acea vreme, Aurelia Marinescu, să îi fiu acesteia colegă la revista „EXCES”. Dorinţa mea s-a împlinit şi aşteptarea încununată de o carte – editie princeps, hard-cover, cu dedicaţie şi autograful autoarei, pe care o preţuiesc şi azi! Pentru că sunt un şoarece de bibliotecă ce citeşte „urât” (subliniez, scot citate, pun semne şi alte asemenea grozăvii inimaginabile) am instituit imediat „exemplarul de sacrificiu”, care şi astăzi dăinuie ca vie dovadă a ferocităţii cu care a fost devorat. Cum foamea vine mâncând, am căutat sa ma specializez în domeniu. Nimic, niente, nothing, nada: nici cursuri, nici studii, nici scoli, de facultăţi nici nu putea fi vorba.

Doar că îngerul Etichetei veghea şi a trimis un mesager neaşteptat: un vecin! Doar că vecinul cu pricina, întâlnit în autobuzul 126 era prof. univ. dr. Vasile Tran, prodecanul din acea vreme al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, care, aflând despre interesul meu mi-a „ordonat” scurt: „mâine dimineaţă la mine, vii să iei bibliografia de examen, te pregăteşti, în patru săptămâni ai examen la SNSPA, avem noi curs de Protocol, domnul ambasador Manciur îl ţine, nu-i altul in Bucureşti!”.

Datorită dumnealui, Excelenţei Sale domnul ambasador Emilian Manciur, Internetului şi unei lungi serii de reputaţi profesori, mentori, autori şi colegi, îmi permit să semnez azi Cristina Turnagiu Dragna, Specialist în Protocol și Ceremonial, Secretar General al Asociației Române pentru Protocol si Ceremonial

Articolul a aparut si in NR.1/2016 al revistei ETIQUETTE Magazine