Sunt un om optimist  dar nu pot sa nu remarc cat de nepregatiti suntem .

Nu doar noi romanii, ci toate natiunile lumii am  fost puse la zid de aceasta pandemie. Sistemele de sanatate sunt nepregatite, afacerile sunt suspendate si incapabile sa faca prognoze sau planuri. Cele mai multe dintre guverne nu au strategii de criza, oamenii nu sunt pregatiti “de vreme rea” nici fizic, nici psihic, nici cu informatii si nici financiar. Uniunea Europeana e depasita de problema globala care ii pune la indoiala puterea si credibilitatea iar Statele Unite joaca intr-un film al carui scenariu ramane necunoscut si peste tot oamenii se simt dezamagiti de liderii lor. Oscilam intre doua extreme: internetul e trist, fustrat, plin de informatii false ori alarmiste iar televiziunile difuzeaza filme americane in care eroi necunoscuti salveaza lumea de pandemii, de invazii extratereste, de asteroizi care ameninta omenirea, toate cu final fericit. Intre timp economiile colapseaza si noi ne intrebam daca cei care se afla in functii de decizie vor, stiu sau pot sa ne asigure o iesire din criza cu cat mai putine cicatrici.

Incerc sa raman optimista in ciuda a ceea ce vad si aud ca NU se poate face in tara mea:

nu se pot cumpara masti din farmacii, nu se pot testa cati oamenii ar trebui si nu se pot face tratamente cu plasma. Nu se poate reporni economia la relanti, nu se pot taia pensiile speciale si nu se poate sprijini real, cu subventii guvernamentale, antreprenoriatul care a fost suspendat integral. Nu se poate izola complet un focar de infectie pentru ca autoritatea statului este subminata din interior si nu se poate avea incredere in cei care gestioneaza sanatea publica in DSP-uri pentru ca administratia publica locala si centrala este plina de incompetenti.

Cred insa ca este in aceeasi masura un timp al revelarii adevaratelor esente umane.

In criza si in prezenta puterii oamenii arata cine sunt cu adevarat. Cei buni devin si mai buni, cei rai devin si mai rai, cei carora le pasa si sunt oameni de actiune isi “pun pielea la bataie” iar cei care se pun pe EI in centrul universului ies in evidenta ca neghina intre boabe. Si mai cred ca momentele astea de criza ar trebui sa fie cele pentru care ne-am pregatit:  scoala, universitate, doctorat, cursuri, seminarii, scoli  postdoctorale. Toate sunt pentru acest moment in care oamenii au nevoie de noi. Tot in tara mea sunt  si oameni care stiu sa coasa si fac masti si costume de protectie, stiu sa scrie, si scriu sa informeze, sa educe si sa inspire, au businessuri  in cercetare, in inovatie, in productie sau in distributie de mancare si acum fac asta asa cum stiu ei mai bine.  Optimismul meu este alimentat de oameni si companii care s-au mobilizat si au pus la un loc bani si resurse pentru a ajuta statul slab si nepregatit.

Acest optimism moderat ma face insa mai atenta.

Am creditat multa vreme si am crescut, personal dar si noi ca societate, oameni pe care i-am denumit  lideri de opinie, celebritati, vedete sau influenceri.  Acum e vremea lor ! Sa isi arate puterea si sa mute muntii din loc…Acum se va vedea care le este greutatea cuvantului.  Acum  e momentul ala la care au visat, care  ii va propulsa in mintea si inimile oamenilor. Asta daca stiu ce au de facut! Iar eu, brandurile, oamenii de afaceri, presa, noi ca societete, trebuie sa fim atenti! Si sa cernem esentele valoroase, pe cei ce stralucesc in intuneric de cei care traiesc pentru ei! Si sa nu uitam! ATAT.

Raman atenta doar la oameni,  media si alte organizatii care imi ofera informatie relevanta. La cei care sunt mai mult decat vorbele lor, cei care aduc in discutie cifre si masuratori, cei care au o poveste zdravana de spus. Le acord atentie celor  in care intrezaresc cel putin o urma de plan pe termen lunga sau o minima strategie, care ma ajuta sa ma dezvolt sau care ma pastreaza optimista. Asa am descoperit cat de valorosi sunt unii oameni si cat de usor-de-trait-fara-ei sunt altii. Cu primii am rezonat si i-am apreciat. Cu cei din urma insa mi-a fost greu! La inceput mi-a fost frica sa ma eliberez gandindu-ma: „e important pentru aceasta industrie, e o voce, esti om de PR, trebuie sa stii ce opinii au”. Ulterior mi-am dat seama ca nu le duc lipsa si ca oricum nu ma sprijinea nicicum opinia lor si m-am bucurat. Acum ma simt eliberata de zgomot inutil care imi manca timpul si energia. Si timpul si energia economisita o folosesc sa ofer altora din ce am.

Caci la ce bun sa invatam daca nu pentru a ajuta?

In rest, in incercarea mea de a ma pastra in armonie , productiva si cu focus pe ce conteaza “imi iau gandul” de la prezenta permanenta in on line, asa cum EU-l meu profesional, de om de relatii publice ma indeamna. Am ales, pe perioada pandemiei, sa il ignor. O sa ma traga de urechi serios dupa, insa am sa ii demonstrez beneficiile aduse de alegerea de acum (am mai spus…momentul alegerii este momentul meu preferat): raman perseverenta proiectelor personale , ma straduiesc sa ma autodisciplinez, sa ma pregatesc profesional pentru nivelul urmator, sa ma bucur de ai mei si ale mele, sa fiu solidara cu cei care au nevoie de mine/noi si sa imi pastrez emotiile in echilibru. Raman o optimista moderata. Mi-am schimbat insa in aceasta perioada “acuitatea sociala”, s-a ascutit: percep diferit, mai clar si mai transparent esenta umana a unora mai vizibili, mai vocali sau mai prezenti… Ceea ce va doresc si voua!